06.03.2008
Centrul de reabilitare

 

În anul 2005 a fost înfiinţat un centru de reabilitare pentru persoanele dependente de alcool şi droguri. Lucrătorii centrului şi-au propus scopul ca cei care ajung aici să primească eliberarea de droguri şi de orice alt tip de dependenţă. Un alt scop este să le vorbească reabilitanţilor despre Acel ce oferă această eliberare, şi anume Isus Hristos.

Drogurile reprezintă o dependenţă de natură spirituală. Dacă starea spirituală a omului cu o astfel de dependenţă nu este schimbată, acesta va rămâne dependent fizic, şi părăsind orice instituţie medicală, se va întoarce, până la urmă, tot la droguri. Din experienţa centrelor creştine de reabilitare s-a constatat că persoanele care au experimentat o renaştere spirituală nu se mai întorc înapoi la vechiul mod de trai.

În cadrul centrului noi lucrăm cu persoane care au atins vârsta majoratului. Deşi dorim să primim mai multe persoane, posibilităţile noastre fizice şi materiale încă nu ne permit acest lucru. La moment ne aflăm în construcţie şi pe măsură ce ne vom extinde vom putea găzdui mai multe persoane.

Eliberare reală

Am putea mărturisi faptul că persoanele care vin la noi nici nu trec prin stări critice specifice dependenţei de droguri sau alcool. Dumnezeu îi eliberează odată şi pentru totdeauna. În general, se spune că chiar şi un om de rând dacă nu-şi schimbă modul de gândire, atitudinea faţă de viaţă, nu se va aprecia şi nu se va respecta în timpul bolii, el va continua să rămână bolnav indiferent de tratamentul care i se acordă. Persoanele care vin la noi se schimbă din interior. Cunosc mulţi oameni pe care Dumnezeu i-a eliberat şi astăzi ei sunt oameni fericiţi care au întemeiat familii. Ei slujesc lui Dumnezeu, se bucură de viaţă şi spun: „Ce nechibzuiţi am fost când eram dependenţi de droguri.”

Fiecare tânăr este o persoană aparte. Este bine dacă el te ascultă, dar dacă umblă cu şiretlicuri? Narcomanii spun despre ei înşişi: „Noi suntem buni prefăcători şi mincinoşi.” Iată de ce nu trebuie de avut încredere în ei. Odată ce i-ai crezut, ei imediat te vor înşela. De aceea, este foarte important să fii precaut cu ei.

Iniţial, atunci când cineva ajunge la centrul de reabilitare, el nu ne acceptă. De aceea, noi nu impunem nimănui spiritualitatea şi pocăinţa. Aşteptăm ca, în primul rând, să aibă loc o schimbare în inima şi mintea omului. Şi ne rugăm pentru el doar atunci când el ne cere acest lucru. De obicei, dacă narcomanul cere să ne rugăm pentru el, acesta primeşte eliberarea. La centru ajung persoane care au trecut prin toate: au fost în instituţii medicale pentru narcomani şi alcoolici, la mănăstiri ortodoxe sau în alte locuri, dar nimeni nu i-a putut ajuta. Ei vin la noi şi primesc eliberarea.

Dacă vor exista centre de reabilitare, oameni neindiferenţi, care ar putea „sta în spărtură”, situaţia se va schimba. Acei tineri, care astăzi primesc eliberarea de droguri, vor putea, la rândul lor, „să stea în spărtură” pentru alţii. Ei vor merge prin subsoluri şi poduri, şi vor spune: „Există o şansă, există o ieşire, tu poţi să fii liber!” Iar noi, cu credinţa în Dumnezeu, vom face tot posibilul pentru a combate narcomania, ne vom lupta pentru fiecare suflet tânăr, pentru că Isus a murit şi pentru ei.

 
Copyright © 2024 Uniunea Bisericilor Crestinilor Credintei Evanghelice.
Toate drepturile rezervate
Tel. /+373 22/ 494991
Fax /+373 22/ 496220
Chisinau, MD2044, str. Mircea cel Batran 4/5
Email: union@moldpent.com