Pe data de 30 iunie în or.Edineţ a fost organizată o evanghelizare. Dumnezeu a pregătit inimile oamenilor şi pe stadionul, unde a avut loc acest eveniment, s-a adunat un număr mare de oameni.

Ne cătând la ploaia puternică, care ne-a fost dăruită chiar înainte de predicarea Evangheliei, mulţi din oamenii veniţi au rămas să asculte Cuvântul lui Dumnezeu.După ce ploaia a încetat, evanghelizarea a continuat şi ca rezultat al acestei slujiri 70 de oameni au ieşit la pocăinţă.

Sincere mulţumiri aducem tuturor celor, care au luat parte la această slujire. În mod deosebit suntem mulţumitori celor, care au dorit să i-a parte susținând această lucrare material, contribuind astfel la lărgirea hotarelor Împărăţiei lui Dumnezeu. Mulţumim şi tuturor celor ce au dăruit pentru arenda autobuselor, care au adus oamenii la locul, unde s-a petrecut evanghelizarea.